Despre credinta si valori, Catedrala Mantuirii Neamului

Cu greu m-am hotarat sa scriu acest post si asta datorita crezurilor si convingerilor mele limitative, dar cred ca ratiunea, bunul simt si spiritul crestin sunt mai valoroase decat acestea si iata-ma in fata PC-ului.

Fac si eu ca personajul lui Creanga: amu', tare ma minunai, ca vitelu la poarta noua de noul plan al mai marilor nostri din ortodoxie: Catedrala Mantuirii Neamului sau cum cred ca mai bine ii sade: Catedrala Rastignirii Bunului Simt Crestin.

De ceva timp urmaresc subiectul si ma minunez de cat de departe a ajuns omul de invatatura crestina si cum se apropie el de prea materialele ponoase lumesti.

Citeam undeva o declaratie a patriarhului nostru (il consider si al meu deorece sunt un ortodox declarat si botezat) ca poporul roman are nevoie de asa ceva (chiar daca poporul nu a fost intrebat ce are nevoie) ca sa fie mantuit dupa atatia ani in care credinta a fost prigonita (care ani si care prigoana?). Ma minunez cum ne cautam justificari pentru propriul ego si pentru a construi temple/palat aici pe pamant si nu in ceruri.

Declaratii de sume de 400.000 milioane EUR care te duc cu gandul la investitii serioase si la foamea pe care o face jumatate din tara.

Ma uit la televizor si vad protestele oamenilor si lehamitea patriarhului fata de ei si fata de turma pe care o conduce. Se manifesta ca un inalt demnitar, cu garda si onoruri. Dar asta este, tara arde si baba se piaptana.

Oare de un camin de batrani, de un camin de orfani, de un asezamant de intrajutorare a saracilor nu este nevoie? Oare de o scoala si de un internat pentru copii din familii nevoiase cu care sa se mantuiasca neamul asta nu este nevoie? Oare de paine si educatie pentru nevoiasi si oropsiti in loc de paine si circ pentru votanti nu avem nevoie?

Noi avem nevoie, ei nu au ! Pentru ca un neam de prosti si de oropsiti este mai usor de manevrat si stors decat unul de crestini educati.

Dar o sa ne mantuim in 110 m inaltime urcand pana la Dumnezeu cu 12 lifturi. Parcari, restaurante si sali de conferinta pentru cler si falsa credinta a guvernantilor.

Dar ce sa ne mai mire, au cheltuit ei cu ajutorul doamnei Ridzi o gramada de bani pe ochi frumosi, ce mai conteaza niste bani din donatii pentru cauze nobile.

O sa iau sa recitesc Noul Testament poate am uitat eu invataturile lui Isus sau poate nu mai stiu eu cum sa interpretez cele scrise acolo si de fapt fariseii sunt de gasca !!!

Bine ca mai sunt preoti crestini si ortodocsi adevarati ca altfel treceam la budism fara sa stau pe ganduri. Pe langa asta am incredere in Dumnezeu sau in forta de echilibru a naturii, depinde in ce crezi, ca aceste lucruri au o plata si intotdeauna balanta se echilibreaza.

Parca incet, incet vad cum unele lucruri din Protocoalele Inteleptilor Sionului incep sa se indeplineasca! Dar puschea pe limba, privim inainte, atat timp cat mai este speranta si nu avem inca buletine cipate mai avem o sansa !

Moneda

Moneda a cazut cu un clinchet usor pe piatra drumului. Rostogol, invartita, rasucita si ametita se opri chiar pe cant, sprijinita de o margine de bolovan.
Pe o parte stema, pe cealalta capul.
Moneda, in echilibru.

Capul usor ametit se scutura si se uita semet in lungul drumului, doar era un cap important de filosof, desenat, sculptat si batut frumos pe moneda noastra de argint.
“Uf”, zice el,
“Ce bine ca nu ma mai invart, m-a luat ameteala. De ne-ar gasi cineva care sa ne puna in circulatie, cineva care sa vada adevarul adanc ingropat in inima lui!”
“Ba sa mai stam un pic aici, este soare si pot sa stralucesc si eu asa cum trebuie!” se auzi o voce stridenta, vocea stemei de pe partea cealalta a monedei.
“Toata frumusetea este aici in afara! Cine te poate pretui mai bine decat lumea din jur!? Nu valorezi mai nimic fara aprecierea altora!”

“Of, stema proasta si lucitoare, unde crezi tu ca se ascunde valoarea daca nu aici, pe partea mea!? Tu nu valorezi nimic daca chipul meu nu era batut, iar eu nu ajungeam aici daca nu cautam adevarul si gloria in interiorul sufletului meu!” a ripostat capul.
“Ah, de ne-ar gasi cineva si sa ne taie in doua, pe tine sa te lase aici pe marginea drumului sa te cobori adanc in sufletul tau ca sa gasesti adevarul si pe mine sa ma poarte peste tot si sa ma arate la toata lumea., sa zica: ”
“Dar daca nu te uiti doar in tine sa vezi valoarea, vei fi orbit de cei din jur!”
“Ba nu, lumea este aici ca sa ne aprecize si sa ne admire! De ce sa fi o moneda de argint daca nu pentru a trai aici in lume? Cum sa stau singur, eu si cu gandurile mele!? Ce ineptie !”

Si tot asa s-au ciondanit pana aproape de apus, cand soarele fierberea in arama asfintitului.
Atunci, pe drum a trecut un copil.
A vazut moneda lucind in razele rosii ale soarelui, a intins mana si bucuros a invartit-o in palma de cateva ori. S-a uitat pe ambele parti si multumit a bagat-o in buzunar.
El stia ca moneda are valoare doar cu capul pe o parte si stema pe cealalta si ca argintul este la mijloc, cel care uneste cele doua parti.
Capul nu poate fi separat de stema si stema nu poate fi despartita de cap, doar sunt cele doua fete ale aceleasi monede!

Tot asa suntem si noi oamenii, ca niste monede. Nu putem desparti cele 2 fete ale noastre: una intoarsa spre interior si una inspre exterior. Noi suntem chiar argintul din care am fost plamaditi ca sa unim cele 2 lumi. Cum este in mic asa si in mare. Cum este in mare asa si in mic. Cum este in interior asa si in exterior, dar cele 2 lumi sunt strans legate prin noi. De aceea se spune ca locuim pe pamantul din mijloc, cel ce uneste cele 2 lumi.

Unii uita asta si se retrag numai in interior, crezand ca scapa de lumea exterioara, ca si calugarul care a pierdut lumea, iar altii traiesc numai pentru exterior, crezand ca uita lumea interioara ca si fata cu piele de aur, dar astea sunt alte povesti. Povesti ce amesteca argintul si ne arata ca nu putem desparti ceea ce este in noi decat cu pretul de a ne pierde umanitatea.

Am mai trait 10 minute - Flamenco

Ii multumesc lui Vasi pentru punctele de pe i-urile mele. Iata ca am am trait si azi ceva ce vreau sa impart cu voi:

Flamenco, dans, magie, dragoste si lupta, viata, traire.



Versurile sunt simple si frumoase (atat cat am inteles eu), mi-ar fi placut sa le am traduse, dar poti sa traiesti muzica, miscarea si energia si fara asta !

Enjoy !

Postare de Luni

Lunea este o zi.
O zi de inceput de saptamna.
O zi ca oricare alta.
O zi mai depresiva pentru unii, mai plina de energie pentru altii.
Lunea este o zi in care eu imi pun intrebari.

Imi pun intrebari despre ce voi face in saptmana care se asterne in fata, imi pun intrebari despre cum ma simt, imi pun intrebari despre ce am facut saptamana care a trecut. La unele am raspuns, la unele ma mai intreb si Marti.

Duminica alerg in parc si ramn singur cu mine insumi, descopar cate ceva despre mine tot timpul. In cap se invart multe cuvinte si in corp se simt multe emotii. Peste noapte ma agit si iata, ca Luni am capul mare de intrebari.

O intrebare se invarte de Lunea trecuta in capul meu: Care este calea?
Calea catre ce?
Calea pe care trebuie mergem!
Si imi dau seama ca in mintea mea sunt multi de trebuie, acesti multi de trebuie sunt chinuitori, te imping si trag de tine pentru ca sunt multe care trebuiesc terminate, multe care trebuiesc facute, multe care trebuiesc planificate, trebuiesc si trebuie.

Atunci imi mai pun o intrebare: Chiar trebuie?
Pacat ca o pun mai rar si de multe ori raspunsul nu prea il iau in serios, pentru ca sunt lucruri care trebuie......

Uite asa am ajuns eu (filosofand aiurea sau poate nu) ca multe rele mi se trag de la acest trebuie.
Lumea spune ca trebuie sa te porti intr-un anumit fel !
Cine spune si de ce trebuie?
Asta... trebuie facuta, exact asa....!
Cine spune si de ce trebuie?
Ca sa...., trebuie sa.... !
Si uite asa ma scald in generalitati, echivalente complexe si alte chesti NLP-iste, care vin din interiorul meu dar si foarte multe din exterior.
Ma tensioneaza si ma robotizeaza.

Dar azi m-am ingrozit !
Lunea e ziua in care imi pun intrebari.
Mi-am pus o intrebare:
Ce ai trait cu adevarat toata saptamana trecuta?
M-am oprit...........
Am stat si m-am gandit...., m-am gandit....
Cat timp si ce imi aduc aminte ca am trait in clipa prezenta si cu toata fiinta ?
Din 7 zile a 24 de ore, adica 168 de ore, eu am trait cu adevarat....4 sau 6 ore ?

Lunea asta m-a luat groaza!

De atatia trebuie, uiti sa mai traiesti !

Si culmea, trebuie sa traiesti !

Vraja, boarfe si nepasare

Vraja la greu in politica noastra. Dl.base se face ca ii ia la rost pe toti, acum ca vazu rezultatele la europarlamentare.

Pe ministrii si ailalti derbedei din guve nici la bascheti nu ii atenteaza ! Uite asa facem legatura catre urmatorul subiect: Vanghi Boy.

Este care este, zis si dl.Almanahe, abea pronunta gogle, gugle, googuuuleee sau cine stie ce pisici vroia sa spuna, de iti vine sa te strici de ras sau sa te ineci in plans ca asta e primar in Bucuresti:



Zavoranca a fost cu carnea in gura de nu mai stiu cate ori pe canal d, care a devenit canal i(zare). Foarte aprinsa pe Columbina ca a amenintat-o, a dat-o in p(carnea) ei de am zis ca e defect TVeu, numai beep-uri facea.
Columbina ofuscata ca o sa fie data pe post, ca a carat-o unu in carnea goala prin studio. Daca nu vroia nu il lasa. Dar astea-s carnivore nene, trag cu dintii de orice fleica, carne sa fie si cu bani in buzunar.

Ce ma perplexeaza (nu prea le am au cu grama, da vad ca este priza la astea) e ca tembeliziunile nu mai stiu ce sa faca sa mai ia ceva audienta si boborul moare dupa paruiala intre fufe.

Acum nu mai este Circum et panem, este Circum et carnem ! Boborul vrea sa vada carneeeee si carnita de fufita!

Ciobanii se iau la tranta cu ursii prin Arges. Cred ca i-a tampit rau TVeul sau net-ul, or fi vazut prea multe filmulete cu ursul karatist sau nu au inteles nimic din cartea de gandire pozitiva de care le povestea baciul seara (daca crezi ca poti bate ursul, verifica realitatea si vezi cati au reusit, nene !).

In rest nepasare mare, doar e cald si vara !

Ma uit, ascult si ma minunez, dar traim vremuri interesante si aici il pomenesc iar pe guru Mircea: Traim in Romania, ne ocupa tot timpul, dar e fun mai Mircea, ce p(carnea) mea !

Will Smith si o filosofie practica

Am vazut mai multe clipuri cu Will Smith si filosofia lui practica. Mi-a placut mult cel cu ALEARGA+CITESTE=CHEIA UNEI VIETI REUSITE. In el, Will, spune despre piticul din capul nostru care uneori ne pune piedici (eu ii zic maimuta din capul meu) si de faptul ca cititul nu a omorat pe nimeni, ba din contra!

Dar va las sa vedeti clipul:

Secunda taiata din lumina diminetii

Stai si te uiti.

Stai si te uiti prin ea sau la ea ?

De fapt stau si ma uit la ea prin ea, cea care este acum.

Forma sanului incitant si a pasiunii ce se ascunde in el.

Ochii frumosi, rotunzi, ce cheama la dezmat, striga rugaminti sau zambesc misterios.

Buzele carnoase, intredeschise care nu lasa, inca, oftatul sa iasa.

Carnea tare a soldului, ce tremura la atingere si cabrarea feselor, involuntara.

Toate cheama, toate striga si iti aduci aminte ca poti sa traiesti, o clipa, un soare, un bulgare de lumina.

Chiar daca trece repde, totusi ramane... a mea..., a ei... si a dorului ce creste in pantecul frumos de FEMEIE.

Ne ramane gustul cald si parfumat al iubirii, fierbinteala din suflet si dorul din inima.

Ma bucur ca o aud cum respira in fiecare seara langa mine si ma minunez in fiecare dimineata cand ii privsec chipul relaxat, trupul odihnit si pe jumatate gol in cearceafuri.

Iubesc surasul ei in somn si mana ce atinge cu dragoste pantecul in care creste copilul nostru.

Si in aceste momente realizez ca fericirea, chiar daca este o picatura, este indeajuns pentru toate vietiile mele !